N-auzi, Ioane, n-auzi, Ioane,
Ieși afar’ că maica doarme
Și luna doarme și ea,
N-are cin’ ne mai vedea,
Devreme când m-ai strigat
Măicuța nu m-a lăsat,
Se-aprindea sufletu-n mine
Că nu pot să ies la tine.
Dar eu nu știu ce să fac
Că tu-mi ești, neică, prea drag,
Rău mă arde inima
Când mă ceartă măicuța
Și mereu îmi zice-așa
Când trec pe la poarta ta
Că nu-i bun gardul din spini
Și iubitul din vecini.
Dar maica o să-nțeleagă
Că ești om bun și de treabă,
Soarta nu te mai întreabă
De unde ești, cum te cheamă,
Când ai inima-mpăcată
Și o dragoste curată
Nici părinte și nici frate
Pe noi nu ne mai desparte,
Lângă păduricea deasă
Ne-om face, neicuță, casă
Și-om trăi neică-mpreună
În muncă și voie bună.
Sensul versurilor
O tânără își cheamă iubitul, ignorând interdicțiile mamei. Ea visează la un viitor împreună, depășind obstacolele și construind o viață bazată pe dragoste și înțelegere.