Mamă care mi-ai dat viață,
Îți văd dragostea pe față,
Glasul tău duios și drag
Mă cheamă mereu în prag,
Nimeni ca tine n-ar plânge
Când necazul m-ar ajunge,
Nu i-ar crește inima
De-o bucurie de-a mea.
Mamă, suflet iubitor,
Ești cel mai de preț izvor,
Ochii tăi îmi dau lumină
Și sufletul mi-l alină,
Îmi dai, maică, alinare
La necaz și supărare.
Mă cheamă un dor mereu
Să mă duc în satul meu
Și dorul care mă cheamă
E numai de tine, mamă,
Stau în loc și mă gândesc
Cu ce, Doamne, să-i plătesc
Toate grijile avute,
Toate nopțile pierdute,
Că nimica nu-i mai scump
Ca măicuța pe pământ,
Cât ar fi ea de bătrână
Tot auzi o vorbă bună.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă și recunoștința față de mamă, evidențiind sacrificiile și afecțiunea ei necondiționată. Vorbește despre dorul de casă și aprecierea valorii inestimabile a mamei.