La fântână, la izvor
Neica trece călător
Și pe drum în urma lui
Vine floarea dorului.
– Stai, mândruță, stai în drum
Numai o vorbă să-ți spun,
Stai colea să mă săruți
Și-apoi, mândra mea, te duci!.
– Nu pot, neică, săruta
Că m-așteaptă măicuța,
C-am plecat la secerat
Și n-am timp de sărutat.
M-așteaptă flăcăii-n cale,
Fetele mă strigă-n vale,
Vino, neicuță, pe seară
Când mă-ntorc acasă iară
Și-atunci, puiul meu, ți-oi da
Ochii și gurița mea.
Sensul versurilor
Un tânăr încearcă să curteze o fată la fântână, dar ea îl refuză inițial, invocând treburi și așteptări din partea familiei și a altor flăcăi. Ea promite o întâlnire mai târziu, sugerând o amânare a idilei.