Fir-ai tu să fii, Gheorghiță,
Cu gropița din bărbiță,
Ți-ai luat cai, ți-ai luat căruță
Și treci mereu pe uliță,
Treci mereu prin poarta mea,
Vrei să-mi faci inimă rea,
Ți-arunci ochii la fereastră
Să vezi dacă sunt acasă.
Pune leagănu-n căruță,
Du-mă prin sat, măi neicuță,
La cai să pui clopoței
Să uite lumea la noi,
Ai căruță cu doi cai,
Numai dacă le zici „Hai!”
Zboară de n-ating pământul,
Ne lasă unde ni-e gândul.
Duminica viitoare,
Neicuță, e sărbătoare,
E târg mare la Găești,
Căruța s-o pregătești,
Să-i pui flori și scoarțe noi,
Cailor să le dai mei,
Iar tu să-ți iei pălărie
Că e târgul de Mărie.
Mi-a luat Gheorghiță din târg
Cojocel de piele scurt
Și-o băsmăluță cu flori
S-o port numa-n șezători,
Mi-a pus în deget inel
Și m-a prins de mijlocel,
Mi-a spus că de vreme multă
Vrea să-mi dea un dar de nuntă.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o curte jucăușă între o fată și Gheorghiță. El o curtează plimbând-o cu căruța, oferindu-i daruri și exprimându-și intențiile de a o lua de soție.