Noaptea-i mică, doru-i mare,
Nu știu ce să mă fac, Doamne,
Mă culc, dar nu pot să dorm
De dorul tău, puișor,
Doru-i greu, dragostea-i mare,
Mă usucă pe picioare,
Numai cine n-a iubit
Nu mă crede pe cuvânt.
Fir-ai să fii, dorule,
Mă ții trează nopțile,
Mă bucuri și mă-ntristezi,
Cu ochii deschiși visez,
Fă ce vrei cu viața mea,
Dar să mi-l lași pe neica
Că mi-e dragostea dintâi
Și ne iubim de copii.
Inimă, ce slabă ești,
Plângi, oftezi, dar tot iubești,
Geaba zice gura ba,
Inimioara zice da,
Arză-l focul de iubit,
Multe rele mi-a făcut,
Multe rele, mult necaz,
Dar de iubit nu mă las,
Când ne-om lua și-om fi pereche
Doru-i floare la ureche,
În doi l-om duce ușor
Că lumea-i plină de dor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimente contradictorii despre dragoste și dor. Deși dragostea aduce și suferință, atașamentul față de persoana iubită rămâne puternic, cu speranța că, odată cu împlinirea iubirii, dorul se va transforma într-o amintire dulce.