Ce mai trai și ce mai viață,
Mă duc acasă dimineață,
Îmi trec viața în cântări
De cu seară până-n zori,
Dar spun că-mi pare rău,
Ăsta a fost darul meu,
Nu știu ce m-aș fi făcut
Dacă nu știam să cânt.
Că în cântecele mele
Cânt viața cu doruri grele,
Cânt de dragoste și joc,
De lume fără noroc,
De flăcăi ce-i ia-n armată,
De fete care n-au soartă,
De părinți ce-așteaptă-n poartă
Copiii-acas’ să se-ntoarcă.
De-nstrăinare și jale,
Cântul iar e supărare,
Mirilor, socrilor și nuni
Și la toți oamenii buni,
Apele și soarele,
Luna și cu stelele,
Cucul, mierla, florile
Au și ele cântece.
Câte frumuseți nu sunt
Necântate pe pământ,
Doamne, să-mi dai sănătate
Să cânt din ele o parte,
Și-atunci când o fi să mor
Mai las și urmașilor,
Urmașe, urmași să cânte
Omului cu doruri multe,
Dar până nu mor mai vreau
Din suflet să le mai iau
Grijile strânse de-o viață
Și tristețea de pe față.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o viață trăită prin muzică, cu dorințe și tristeți, dar și cu bucuria de a cânta despre lume și viață. Artistul își dorește să continue să cânte și să transmită această pasiune generațiilor viitoare, alinând suferințele oamenilor prin cântec.