Bărbate, să-ți pui basma,
Să-mi dai mie căciula,
Geaba pui căciulă-n cap
Că eu muncesc și mă zbat
Să țin casă, să țin masă,
Să fiu și devreme-acasă,
Că de n-aș fi inimoasă
Câinii te-ar mânca în casă.
De-o viață mă lupt cu tine
Să muncești la cot cu mine,
Dar ești, bărbate, prea moale,
Cum ai atâta răbdare?!
Cât am încercat mereu,
Nu te-am scos din pasul tău,
Cu firea ta și cum ești
O mie de ani trăiești.
Spui că e timp pentru toate,
Pe mine cămașa arde,
Te-nfășori un ceas prin casă,
Ești mai rău ca o mireasă,
Și-atunci când faci câte-o treabă
Îți trebuie-o zi întreagă
Și-ncă jumăte din noapte
De mă bagi în draci, bărbate.
Ce s-ar fi ales de tine
Dacă nu m-aveai pe mine?!
Nu erai în rândul lumii,
Ajungeai rău cum sunt unii,
Roagă-te la Dumnezeu
Să pot să mai muncesc eu,
Că-n speranța ta, bărbate,
S-ar fi dus de râpă toate.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie care se plânge de lenea și lipsa de inițiativă a soțului ei. Ea se simte copleșită de responsabilitățile casei și consideră că el nu contribuie suficient, fiind dependent de ea.