Foaie verde, meri domnești,
Am pe neica la Pitești,
Dar Piteștiu-i prea departe,
Merg o zi și merg o noapte,
Dar dorul meu e mai mare,
Nu știe de depărtare.
Măi neicuță, puișor,
Peste tot de-al tău dor
Și în fiecare floare
Îți văd ochii de cicoare,
Și în murmur de izvoare
Vorba ta fermecătoare.
Neic-al meu de la Pitești
Mi-a trimis aseară vești,
Vino, neică, să mă vezi
Că de dorul tău oftez,
Vino, neică, de mă ia
Până nu trece vara.
I-am trimis și eu un rând
Să vină cât mai curând
Cu nuntași și tămâioare
Să facem o nuntă mare,
Să stăm neică-n satul meu
Și să ne iubim mereu.
Sensul versurilor
O fată tânjește după iubitul ei care este departe, în Pitești. Ea își exprimă dorul profund și își dorește ca el să vină să o ia de soție, visând la o nuntă mare în satul ei.