A trecut, neică, mult timp
Și-am crezut c-o să te uit,
Te-aș minți de nu ți-aș spune
Că-mi vine greu fără tine,
Aștept, neică, să mă strigi,
Focul din mine să stingi,
„Bobocel” să mai m-alinți
Când eram noi fericiți.
Refren:
Vino, neiculiță, iar la mine
Că mare foc am, neică, de tine,
Vino la pieptul meu să te strâng
Și de dragul tău să plâng.
Mă strigai, neică, prin casă:
– Ce faci, mândra mea frumoasă?
Ca doi copii ne-alintam
Și ce fericiți eram,
Văd și-acuma ochii tăi
Cum îi căutau pe-ai mei,
Ne piteam și ne găseam,
Doamne, ce mult ne iubeam!.
Refren:
Vino, neiculiță, iar la mine
Că mare foc am, neică, de tine,
Vino la pieptul meu să te strâng
Și de dragul tău să plâng.
Eu nu cred c-ai putea spune
Că nu-ți mai e dor de mine
Și nici n-aș putea să cred
Că s-a stins focul din piept,
Eu știu, neică, și știu bine
Că nu s-a stins focu-n tine,
Să am eu atâtea zile
Câte nopți ai plâns de mine.
Refren:
Hai vino, neicuță, nu mai sta
Că-ți cunosc eu bine inima
Că ești fericit și te simți bine
Doar atunci când ești cu mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul față de o iubire trecută. Naratoarea își amintește cu nostalgie de momentele fericite petrecute alături de persoana iubită și își exprimă speranța că sentimentele nu s-au stins complet.