Ți-amintești neicuț-al meu, măi, de demult
Ce clipe frumoase-am petrecut
Nopți întregi cu lună plină ne îmbrățișam
Și cu foc ne sărutam,
A fost o vreme fericită la-nceput
Ca un vis frumos el a trecut,
Ca floarea de tei încetișor s-a scuturat
Și tu, neică, m-ai uitat,
Tu m-ai uitat că n-ai avut suflet curat,
Că dac-aveai nu-ți mai lăsai cuvântul dat,
Dar cine-și lasă neic-o dragoste curată
Nu-și mai găsește fericirea niciodată.
Nu te gândești neicuț-al meu că e păcat
Câte răni în suflet mi-ai lăsat,
Anișorii mei cei mai frumoși ai amăgit
Și tu, neică, m-ai mințit,
Dar cine-și lasă neic-o dragoste curată
Nu-și mai găsește fericirea niciodată,
Că cine seamănă furtună vânt culege
Și binele de rău o dată tot se-alege.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și tristețea unei femei în urma unei iubiri pierdute. Ea își amintește de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită, dar și de dezamăgirea suferită în urma trădării și a promisiunilor nerespectate.