Te țin minte, măi dragă Mărie,
Câte vorbe bune-mi spuneai mie,
Vorbele pe care mi le-ai spus
Toate-n inimioară eu le-am pus,
Azi în cântece le împletesc
Și cu drag, Mărie-ți mulțumesc.
Ziceai să cânt toată viața mea
Jiul nostru scump și dragostea,
Toată frumusețea Gorjului,
Dorul și dragostea omului,
Cum le cântai tu, dragă Mărie,
Când erau strugurii copți în vie.
Nu mai ești cu noi, dragă Mărie,
Cade frunza galbenă pe glie,
Dar ne-ai lăsat nouă cântecul,
Zâmbetul tău cald și sufletul,
Ți-om cânta mereu cântecele,
Ți-om pomeni cu drag numele,
Gorjenii oricând și-or aminti
De tine și de alte Mării
Care-au cântat plaiul gorjenesc
Și cântecul nostru românesc.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unei persoane dragi, Mărie, care a inspirat dragostea pentru cântec și frumusețile locale. Versurile exprimă recunoștință pentru învățăturile și moștenirea lăsată de aceasta, promițând să-i păstreze vie amintirea prin cântec.