Puiul mamii, puișor,
Știi că mă topesc de dor
Și tu nu vrei, măi copile
Să schimbi o vorbă cu mine.
Spune-mi cine ți-a dat zile,
Cin’ s-a chinuit cu tine?
Cât e soarele și luna
Mamă este numai una!.
Eu te-aștept de ani de zile
Să stai de vorbă cu mine
Să poți să-nțelegi ca omul
Și să afli adevărul.
Cum poți să vorbești la lume
C-am avut suflet de câine?
Eu știu că nu-s vinovată,
Vinovată-i a mea soartă!.
Cât am plâns și am oftat,
Erai primul meu băiat,
Te-a luat de la pieptul meu,
Doamne, cât mi-a fost de greu!
Doar cântecul mi-a fost frate,
El m-a scăpat de la toate,
Mi-a spus să nu-mi pierd speranța,
Să cânt, să mă lupt cu viața!.
Știu că nu ești vinovat
C-ai fost de mic învățat
Să vorbești doar rău de mine,
Dar să știi că nu faci bine,
Vezi că ești făptura mea,
Cum poți face-așa ceva?!
Ți-am dat zile să trăiești,
Și tu de rău mă vorbești!
Sensul versurilor
O mamă își exprimă durerea și dezamăgirea față de fiul ei, care a fost învățat să o vorbească de rău. Ea își amintește de sacrificiile făcute și își exprimă speranța că fiul ei va înțelege adevărul.