Pleacă neică, nu știu unde,
Dragostea lui mă pătrunde,
Neica-i gata să se ducă,
Dragostea lui mă usucă.
Măi neicuță, nu-ți e milă
De-așa tânără copilă?
Mai coboară de la stână
Să vezi dorul cum mă mână.
Mai coboară și mai iartă
Să vezi dorul cum mă poartă,
Mă poartă din loc în loc
Că-n viață nu am noroc,
Mă mână din văi în văi,
Neică, după ochii tăi.
Foaie verde de mușcată,
– Inimă de dor mâncată,
Ce tot plângi, ce tot jelești,
Nu vezi tu cum te topești?
– De văzut, o văd eu bine,
Dar n-am în lume pe nimeni
Ca s-audă și să știe
Că mi-e viața tot pustie.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei femei părăsite de cel drag. Ea își exprimă suferința și dorul profund, simțindu-se singură și pustiită de această despărțire.