Maria Ciobanu – Plaiurile Gorjului

Plaiurile Gorjului,
Leagănul cântecului,
Se-apleacă brazii din munte
Să-l audă, să-l asculte.
Pe lume de când mă știu
Eu cânt doina de pe Jiu,
Am învățat-o și eu
Când eram în satul meu.
Pe lume cât oi trăi
Oi cânta și-oi hăuli
Că și mama mi-a cântat
Atunci când m-a legănat.
Gorjule, îți cânt și eu
Că mi-ai dat cântecul tău
Să m-aline, să mă crească
În grădina strămoșească.

Sensul versurilor

Cântecul exprimă dragostea profundă pentru meleagurile natale, Gorjul, și pentru tradițiile moștenite. Este un omagiu adus locurilor și cântecului popular, transmise din generație în generație.

Lasă un comentariu