Pe drumul de la fântână,
Pe drumul de la fântână
M-a ținut neica de mână.
M-a ținut și m-a-ntrebat, măi,
Dacă sunt de măritat, măi,
Dacă sunt de măritat, măi.
M-a ținut și m-a-ntrebat, măi,
Dacă sunt de măritat, măi,
Dacă sunt de măritat, măi.
„Lasă-mă, neică, de mână,
Lasă-mă, neică, de mână,
Satu-ntreg mâine-o să spună
Că m-ai prins, m-ai sărutat, măi,
Și eu nu-s de măritat, măi,
Și eu nu-s de măritat, măi.
Că m-ai prins, m-ai sărutat, măi,
Și eu nu-s de măritat, măi,
Și eu nu-s de măritat, măi.”
„Eu te las, mândro, te las, măi,
Eu te las, mândro, te las,
Dar să nu-ți fie necaz, măi,
Când oi veni mâine iară
Și nu te-oi băga în seamă,
Și nu te-oi băga în seamă.
Când oi veni mâine iară
Și nu te-oi băga în seamă,
Și nu te-oi băga în seamă.”
Mi-am tras mâna ca să plec, măi,
Mi-am tras mâna ca să plec,
Inima-mi sărea din piept, măi.
Ca să nu-mi pierd inima, măi,
I-am spus lui neicuța „da”, măi,
I-am spus lui neicuța „da”, măi.
Ca să nu-mi pierd inima, măi,
I-am spus lui neicuța „da”, măi,
I-am spus lui neicuța „da”, măi.
Sensul versurilor
O fată este curtezată de un băiat la fântână. Inițial ezită, temându-se de gura lumii, dar în cele din urmă acceptă cererea în căsătorie de teamă să nu-și piardă inima.