Neicuță, de-atâta dor
A secat apa-n izvor,
În izvor și la fântână,
Mi-ai pus dorul la inimă.
Nu văd apă, nici pământ,
Umblu tot cu tine-n gând,
Nici poteca n-o văd bine
Și te văd numai pe tine.
Nu văd soarele, nici luna
Și oftez întotdeauna,
Nu văd zorile cu rouă,
Tu mi-ai rupt inima-n două.
Nu mai vii după vâlcele,
Nu-mi mai aduci floricele.
Unde-s verile frumoase
Când veneai la noi acasă?
Sensul versurilor
Piesa exprimă un dor profund și o suferință cauzată de absența persoanei iubite. Naratorul își amintește cu nostalgie de vremurile frumoase petrecute împreună și deplânge faptul că acea iubire nu mai există.