Neică, pentru ochii tăi
Mi-arde inima-n văpăi,
Arde și nu se mai stinge
Și de dorul tău mă frige.
Neică, din dragostea mea
Ți-am sădit o floricea,
Floriceaua-i stânjenel
Și mi-o cheamă Ionel.
Ți-am sădit-o ca s-o crești,
De rele să mi-o ferești,
La o săptămân-o dată
Viu să văd dacă-i udată,
Să văd floarea cum mai crește,
Pe mine mă mai iubește.
Aș scoate-o din rădăcină
De la tine din grădină,
Și-aș purta-o la inimă
Că-i sunt măicuța lui bună
Și are mai multă milă.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă și pasiunea arzătoare a unei femei pentru bărbatul iubit. Metafora florii sădite și dorința de a o proteja subliniază afecțiunea maternă și grija față de relație.