Maria Ciobanu – Neică, De Când Ne-Am Iubit

Neică, de când ne-am iubit
Dușmanii ne-au îngrădit
Nici cu pari, nici cu nuiele,
Ci numai cu vorbe rele,
Că ei dacă ar putea
Inima din piept ne-ar lua
Și-ar pune-n loc mărăcini
Să ne-avem ca doi străini.
Neică, ce-or avea cu noi,
Ce rău le-am făcut noi doi?
Nu le-am luat carul cu boi
Și nici turmele de oi,
Nici de rău nu i-am vorbit,
De ce ne-or fi dușmănind?
Nici la masă nu le-am stat,
De ce ne vorbesc în sat?.
Neică, ești iubirea mea,
Iar eu sunt dragostea ta,
Cu ce suntem vinovați
Că suntem de dor legați?!
Dragostea nu are vină
E ca floarea din grădină,
Dușmanii de ce or vrea
Să ne strice dragostea?

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea a doi îndrăgostiți din cauza invidiei și a răutăților răspândite de dușmani. Ei se întreabă de ce sunt persecutați și cum dragostea lor, pură ca o floare, este amenințată de forțe exterioare.

Lasă un comentariu