Maria Ciobanu – Mama Mea, La Tine Vin

Mama mea, la tine vin,
Bătrânețea să-ți alin,
Vin la tine, tatăl meu,
Să-ți ajut acum la greu,
Dragă mamă, dragă tată,
Vi-i grădină nesăpată,
Prispa vă stă nelipită
Și fântâna nesleită.
Nu mai sunteți tineri,
Nu mai aveți anii mei,
Pașii vă sunt tot mai grei,
Ochii v-au lăsat și ei,
Singuri, ne-ajutorați
Pregetați să mă chemați,
Nu vreți să mă supărați,
Tot voi vreți să m-ajutați.
Am să vin, tată și mamă,
Dragostea de voi mă cheamă,
Cum pot să vă-ntorc mai bine
Tot ce-ați făcut pentru mine,
Voi ați tot muncit din greu,
Acum e și rândul meu,
Nu-mi doresc nimic pe lume
Decât să vă știu cu mine,
Să v-ajut cu drag și milă
Ca voi pe mine copilă,
Voi ați tot muncit din greu,
Acum e și rândul meu.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dragostea și recunoștința față de părinți, odată cu dorința de a le oferi sprijin la bătrânețe. Vorbitorul își exprimă regretul că părinții nu cer ajutor și își reafirmă angajamentul de a-i îngriji așa cum au făcut-o ei când era copil.

Lasă un comentariu