Inimioară, inimioară,
Inimă, inima mea,
Tristă ești de-alaltăieri seară,
Nu știu ce te-o mai durea.
Inimioară, inimioară,
Stai ușor, nu zice: „Au!”
Inimioară, inimioară,
Că doar eu știu ce să-ți dau.
Inimioară, stai pe loc,
Nu mai bate că iei foc,
Inimioară, stai ușor,
Că eu știu de ce ți-e dor.
Dor de anii tinereții,
Inimă, inima mea,
Că trece dulceața vieții
Și ia cu ea dragostea.
Numai tu bați înainte,
Inimă, inima mea,
Zău că nu ai pic de minte,
Cinșpe ani parc-ai avea.
Bați întruna tic, tic, tic,
Nu ai teamă de nimic,
Bați întruna tic, tic, tac,
Și-mi ceri dragoste pe plac.
Am stat și m-am tot gândit,
Eu și inimioara mea,
Să ne lăsăm de iubit
Că trece tinerețea.
– Dar cum naiba să mă las?!,
Zice inimioara mea,
Când văd pe-alții mi-e necaz!
Și zic și eu tot așa.
Inimă, nu-mbătrânii,
Să mai pot și eu trăi,
Inimă, nu te lăsa,
Că-i frumoasă dragostea.
Albește părul, albește,
Inimioara mea iubește,
Timpul trece, treaba lui,
Eu n-am pus dragostea-n cui.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a dorinței de a menține vie dragostea, în ciuda îmbătrânirii. Inimioara personificată reprezintă dorința de a continua să iubească și să trăiască intens, chiar și când tinerețea se estompează. Este un imn al rezistenței în fața timpului și al importanței de a nu renunța la dragoste.