Ia-ți, mireasă, ziua bună
De la tată, de la mumă,
De la frați, de la surori,
De la gradina cu flori,
De la fir de busuioc,
De la fete, de la joc,
De la fir de siminic
De la drag de ibovnic.
Plângi, mireasă, nu tăcea
Că astăzi e ziua ta!
Să urăști pe tatăl tău,
Să iubești pe socrul tău,
Să urăști pe mama ta,
Să iubești pe soacră-ta,
Să urăști surorile,
Să iubești cumnatele!.
Taci, mireasă, nu mai plânge,
Că la maică-ta te-oi duce
Când o face plopul mere
Și răchita micșunele,
Când o face plopul nuci,
Atunci la părinți te duci,
Când o cânta cucu-n vatră
Atunci te mai vezi tu fată.
Copiliță cu părinți,
La ce naiba te măriți,
Căci mila de la părinți
Anevoie ai s-o uiți,
Dar mila de la bărbat
Ca umbra de pom uscat,
Dar mila de la bărbat
Ca umbra de pom uscat.
Sensul versurilor
Cântecul descrie momentul despărțirii miresei de familie, subliniind tristețea și greutățile adaptării la noua viață. Accentuează pierderea afecțiunii părintești și incertitudinea viitorului.