Maria Ciobanu – Hai, Flăcăi și Fete Mari!

Hai, flăcăi și fete mari,
Neveste și gospodari,
Să jucăm hora de mână
Cu nuntașii împreună,
Să se-audă-n deal și-n vale
C-astăzi avem nuntă mare,
Să jucăm cu mic, cu mare
Pân-apune sfântul soare.

Refren:
Tot pe loc, tot pe loc,
Să jucăm hora cu foc,
Să urăm la miri noroc:
Hai noroc, noroc!.

Lăutarii zic din strună,
Joacă socrii împreună,
Joacă socrii între ei
De sar din călcâi scântei,
Joacă cu nașii-mpreună,
Cunună cu voie bună,
Iar acum cu nunul mare
Duce mirii pe cărare
Să-i primească soacra mare.

Refren:
Tot pe loc, tot pe loc,
Să jucăm hora cu foc,
Să urăm la miri noroc:
Hai noroc, noroc!.

Soacra stă pe prag voioasă
Că are noră frumoasă,
Lăutarii strigă tare:
– Ce-i dai norii dumitale?
– Câmpul plin cu florile
Și cerul cu stelele,
Un voinic ‘nalt și frumos
Pe care și l-a ales
Și să fie sănătoși!.

Refren:
Tot pe loc, tot pe loc,
Să jucăm hora cu foc,
Să urăm la miri noroc:
Hai noroc, noroc!

Uite-așa, tot așa,
Să mai jucăm mireasa
Că de azi s-o mărita,
Uite, uite-așa!

Sensul versurilor

Piesa descrie atmosfera festivă de la o nuntă tradițională românească, unde toată lumea este invitată să danseze și să se bucure. Versurile celebrează uniunea mirilor și urează noroc în viața lor.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu