Fir-ai tu să fii de dor,
N-am un topor să te-omor
Și-o secure să te tai
Că cu tine nu am trai,
Că am dor cât un izvor
Seacă inima de dor.
Dacă n-aș putea doi
De dor mare m-aș topi,
Dar cu gura doina-mi spun,
Cu inima legi îmi pun
Cu neica să mă adun,
Dar cu gura doine-mi trag,
Cu inima legi îmi fac
Cum să fiu neichii pe plac.
Fir-a naibii dragostea,
Că-i plină lumea de ea
Și pe deal, și pe vălcea,
Pe unde merg dau de ea,
Cum o dau, cum o sucesc
Cu dragostea mă-ntâlnesc,
Eu pe deal și ea pe vale,
Pân’ la urmă-mi iese-n cale.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de dor și frustrarea față de omniprezența dragostei, chiar și în locuri neașteptate. Persoana încearcă să gestioneze dorul prin doină și prin stabilirea unor reguli interne, căutând împăcarea cu persoana iubită.