– Să-mi spui mam-adevărat:
Apa-n care m-ai scăldat
Ai vărsat-o în pârâu
Și cu ea norocul meu?
– Îți spun fat-adevărat:
Apa-n care te-am scăldat
O pusei la măru-n floare
Să trăiești cu drag sub soare.
– Mamă, grija mi-ai purtat,
Să trăiesc m-ai învățat,
Dar te rog, măicuță, spune
Ce e norocul pe lume.
– Fata mea, norocu-n lume
E un strat cu flori anume
Pe care și-l face omul
Cum își rodul pomul.
Floare scumpă e norocul,
Nu răsare în tot locul,
Numai pe deal și pe vale,
Cine-l caută îl are,
Cine-l caută muncește,
Cu inima-l prețuiește,
Nici cu aur, nici cu-argint,
Numai cu gândul cinstit.
Sensul versurilor
O mamă îi explică fiicei sale ce este norocul, spunându-i că acesta nu este ceva ce se găsește ușor, ci se construiește prin muncă și cinste. Norocul este asemenea unei flori rare, care crește doar unde este îngrijită cu dragoste și efort.