– Să-mi spui, mam-adevărat:
Apa-n care m-ai scăldat
Ai vărsat-o în pârâu
Și cu ea norocul meu?
– Îți spun, fat-adevărat:
Apa-n care te-am scăldat
O pusei la măru-n floare
Să trăiești cu drag sub soare.
– Mamă, grija mi-ai purtat,
Să trăiesc m-ai învățat,
Dar te rog, măicuță, spune
Ce e norocul pe lume.
– Fata mea, norocu-n lume
E un strat cu flori anume
Pe care și-l face omul
Cum își face rodul pomul.
Floare scumpă e norocul,
Nu răsare-n tot locul,
Numai pe deal și pe vale,
Cine-l caută îl are,
Cine-l caută muncește,
Cu inima-l prețuiește,
Nici cu aur, nici cu-argint,
Numai cu gândul cinstit.
Sensul versurilor
Piesa este un dialog între o fiică și mama sa despre conceptul de noroc. Mama îi explică fiicei că norocul nu este ceva ce se găsește ușor, ci se construiește prin muncă și cinste.