Am crescut și-am legănat
Două fete și-un băiat,
O dată cu sufletul
Le dădui și cântecul.
Mi-ai dat, mamă, cântecul
Să-mi mângâie sufletul
Până cresc frații mei doi
Să cântăm, măicuță, noi!
Să cântăm, să hăulim
Pentru lumea ce-o iubim.
Ă, lă, uă, fata mea,
Pune-n cântec inima.
Cum ai pus și dumneata.
Pune nopțile cu stele.
Și omul cu doruri grele.
Pune câmpul cu izvoare.
Și omul cu supărare.
Ă, lă, uă, uă, măi,
Să răsune-n munți și văi,
Totdeauna cântecul
A vindecat sufletul,
Peste lacrimi a cernit
Dor de viață și iubit.
Sensul versurilor
Cântecul este o moștenire de familie, un balsam pentru suflet și o sursă de alinare în fața greutăților vieții. El transmite dorul de viață și iubire, vindecând sufletele și aducând speranță.