E târziu și noaptea-i neagră
Nimeni de dor nu mă-ntreabă,
E târziu și noaptea-i mare
Și neica nu mai apare,
Neica stă și chefuiește
La mine nu se gândește,
Ciocnește pahare pline
De-mi rupe inima-n mine,
Hangița este de vină
Că-i dă țuică-n loc de cină
Și vin negru din ulcea
Să nu plece de pa ea.
Stau cu ochii pe fereastră
Să-l văd când se-ntoarce-acasă
Și când e la miezul nopții
Aud scârțâitul porții:
– Iartă-mă, mândro, mă iartă
Că asta-i ultima dată,
Că de-acum m-or îmbăta
Ochii și gurița ta.
– Neicuță, dac-ai minți
Te-oi blestema și-oi muri:
Să ardă casa pe tine
Cum arde inima-n mine,
Cum arde sufletul meu
Așteptându-te mereu
Că nu mă ia somnu-n pat
Când te știu, neică, plecat.
Sensul versurilor
O femeie își așteaptă iubitul care petrece cu alții. Ea este cuprinsă de dor și amenință cu un blestem dacă acesta o minte.