De m-o apuca vreodată
Dor de mamă, dor de tată
M-oi jelui codrului
Că n-am dorul cui să-l spui,
Că n-am frați să mă căiască,
Nici surori să mă dorească.
Iar de-oi plânge câteodată
N-am la cin’ să bat în poartă,
Că de bat la vreo vecină
N-are dor și n-are milă,
Că străinu-i tot străin,
Apa nu se face vin.
Să-mi spui, mamă, de te doare
C-am plecat în lumea mare,
Cât am fost pe lângă tine
Ai avut grijă de mine,
Tu mă-ntrebai câteodată
De ce stau tot supărată.
De m-aș face iarăși fată
N-aș mai dori niciodată
Să mai plec în lumea largă,
Aș rămâne, mamă, fată,
Dar eu văd că nu mai pot
Înapoi să mă întorc,
Că aici printre străini
Am prins, mamă, rădăcini,
Am, mamă, doi lăstărei,
Ei vor fi urmașii mei.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de părinți și regretul de a fi plecat de acasă. Vorbitoarea se simte singură în străinătate, unde a prins rădăcini și are copii, dar tânjește după căldura și siguranța familiei.