De-ar fi dorul iarbă deasă
Eu mi-aș lăsa tăia cu o coasă
De-ar fi dorul o floricea
La ureche l-aș purta.
Dar dorul e o boală veche
Nu se poartă la ureche
Dar dorul e o boală veche
Nu se poartă la ureche
Boală veche, boală grea
Și-l poartă inima.
Cine zace în pat de o boală
Mai ia leacuri și se scoală
Cine zace în pat de o boală
Mai ia leacuri și se scoală
Și nu-mai de dor când zaci
Bine n-ai cum să te faci.
Nici un dor nu te apasă
Ca neicuța când te lasă
Și nu-ți spune unde s-a dus
Și iubește pe ascuns
Și nu știe nimenea
Cum îți frige inima
Și nu știe nimenea
Cum îți frige inima
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de dor și de pierderea unei iubiri. Dorul este comparat cu o boală grea, incurabilă, iar suferința este amplificată de incertitudinea și secretul din jurul plecării persoanei iubite.