Frunzuliță de bujor,
Când mă prinde câte-un dor
De căsuța cu pridvor
Și de apa din ulcior,
Mi-e dor de căsuța noastră,
De cireșul de pe coastă.
Când ne lua tata copii
Să dormim noaptea la vii
Erau flori pe rămurele,
Ziua cântau păsărele,
Iar eu ascultam la ele
Și-mi torceam visele mele.
Azi căsuța s-a stricat
Și cireșul s-a uscat,
Iar eu m-am înstrăinat,
Iar eu m-am înstrăinat,
Tata nu mai e de mult,
Eu doar cucul îl ascult.
Taica nu mai e de mult,
Eu doar cucul îl ascult
Care cântă singurel
Și-mi pare că sunt ca el,
Îmi cânt dragostea și dorul
Și-mi chem mereu puișorul
Să vină din nou la mine
Și durerea să-mi aline.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru casa părintească, copilărie și figura paternă. Naratorul se simte înstrăinat și singur, comparându-se cu cucul care cântă singuratic, chemând amintiri și alinarea durerii.