Frunzuliță, foi de prun,
Când ai suflet de român,
Când ai suflet de român
Numai dorul ți-e stăpân,
Dor de părinți, de ogor,
Și de frați, de toți mi-e dor,
El ne-aduce an de an
La casa noastră din deal.
Unde eram pui golași,
Unde-am făcut primii pași,
Cât ar fi anii de mulți
Tot copil ești la părinți,
Ei te-așteaptă cu mult drag
Să le vii mereu în prag,
Oricât ar fi de departe
Te-ntreabă de sănătate.
Nu se plâng că le e greu,
Ei se plâng de dorul tău,
Și-am făcut un legământ
Cât oi trăi pe pământ
Ca să mă întorc ‘napoi
În sat la părinții mei
Să-i mângâi la bătrânețe
Ca și ei la tinerețe.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de casă, de părinți și de locurile natale. Vorbește despre legătura puternică cu familia și promisiunea de a se întoarce mereu la rădăcini, indiferent de distanță.