Am un foc la inimioară,
Măi neicuță, puiule,
Că te duci seară de seară,
Măi neicuță, puiule,
Și tot bei prin cârciumioare
Cu fetițe bălăioare,
Îți petreci și bei la vin,
Iar eu de necaz suspin.
Spune, crâșmăriță, spune,
Fir-ai a naibii să fii,
Ce-i dai de uită de mine
Fir-ai a naibii să fii,
Eu zic că nu e a bună
Că nu m-a iubit de-o lună,
Are vin, țuică pe masă,
Dar nu mai știe de casă.
Crâșmăriță dușmănoasă,
Fir-ai a naibii să fii,
Trimite-mi bărbatu-acasă,
Fir-ai a naibii să fii,
Că de nu-l trimiți diseară
Îți pun foc la cârciumioară,
Și de nu vrei să-ți dau foc
Să nu-l mai primești deloc,
C-avem casă și copii
Asta tu nu vrei să știi.
Sensul versurilor
O femeie își exprimă supărarea și gelozia față de soțul ei care își petrece serile la cârciumă cu alte femei, neglijând familia. Ea amenință crâșmărița să îl trimită acasă, altfel va incendia localul.