Sus în cel vârf de Gutâi
Mândră grădină-ngrădi
Mult am dat pân-am arat
Mândre flori mi-am semănat.
Pe cât dor fost de plivit
Măicuţa mea m-o peţit,
Pe cât dor fost de purtat
S-o dus maica şi m-o dat.
Creşteţi flori cât gardurile
Nu v-oi ciunta rândurile,
Creşteţi flori şi înfloriţi
Că mie nu-mi trebuiţi.
Rămas-bun fraţi şi surori
Pliviţi-mi şi-a mele flori,
Le pliviţi şi le udaţi
Şi cu ele vă-nstruţaţi.
De-or veni drăguţi de-ai mei
Înstruţaţi-i şi pe ei
La care le-am fost mai dragă
Daţi-i floare să-şi aleagă,
La care le-am fost urâtă
Daţi-i floare mohorâtă.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea unei fete măritate împotriva voinței sale. Ea își ia rămas bun de la frați și surori, cerându-le să aibă grijă de florile pe care le-a plantat, simboluri ale vieții pe care o lasă în urmă.
