Tot așa m-o mânat dorul
Să-mi las satul și ogorul,
Un dor greu care-i ca glia
Să-mi văd toată România,
M-am dus din Ardealul meu
Pe unde-o dat Dumnezeu
Nu mi-o trebuit un leu,
Nu mi-o trebuit un ban
Numai suflet de-ardelean.
Mi-am lăsat copilăria,
Prietenii și avuția,
Oamenii cu omenia,
Și-azi când mă întorc în sat
Nu mai e ca altădat’,
Oamenii s-or înrăit
Și prieteni nu mai sunt,
Mama nu m-așteaptă-n prag
Să-mi strige: „Copile drag!”,
Și mi-adunat gândurile
Și le-ngân în cântece.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de casă și regretul pentru schimbările negative survenite în locul natal. Protagonistul se întoarce acasă, dar descoperă că oamenii s-au schimbat și căldura familiară a dispărut, lăsând un sentiment de înstrăinare și tristețe.