De la Salva la Vișeu
Fâșcăie de gheață șuru-nău
Și merge pe sub tunel:
– Tulai, bade, hai cu el!
Haida, numa’, numa’, numa’, mă!.
Suie-te, bade, degrabă,
Să știi că trenul nu-i șagă,
Geaba ai bilet în clop
Trenul n-așteaptă deloc,
Haida, numa’, numa’, numa’, mă!.
De nu te-i sui degrabă
Mi-oi găsi drăguț de treabă,
Unul cu chipiu și clește
Care pișcă la bilete,
Haida, numa’, numa’, numa’, mă!.
Hai, bade, să ne dăm mână
Ca vagoanele cu șina,
De-om uita să ne dăm jos
Măcar fi-o cu folos,
Haida, numa’, numa’, numa’, mă!
Și-om face drumul mereu
De la Salcâmii la Vișeu,
Haida, numa’, numa’, numa’, mă!
Sensul versurilor
Cântecul descrie o călătorie cu trenul de la Salva la Vișeu, văzută ca o metaforă pentru o relație. Refrenul repetitiv și tonul jucăuș sugerează o invitație la aventură și la a profita de moment.