Cine iubește și spune
Nu-l răbda, Doamne, pe lume,
Cine iubește și tace,
Rabdă-l, Doamne, și dă-i pace,
Măi bădiță de pe plai
Spune-mi gura cui o dai,
Nu te gândi, bade, mult
Dă-mi-o mie împrumut
Că mă pricep la iubit.
Dorule, câine turbat,
Spune-mi cu ți-am stricat,
Dorule, câine urât,
Spune-mi cu ce ți-am greșit,
De-mi arzi inima cu foc
Și mă porți din loc în loc,
De-mi arzi inimă cu pară
Și mă porți fără tihneală.
Dorule, judecător,
Nu mă judeca să mor,
Judecă-mă să trăiesc
C-am un bade să-l iubesc
Și copii ca să mi-i cresc,
Doru-i bun, dar nici mult
Dacă-i cu minte făcut,
Dorul și dragostea bună
Îți face viața cunună,
Că dorul și dragostea
Îți alină inima.
Sensul versurilor
Cântecul explorează complexitatea dragostei și a dorului, evidențiind atât bucuriile, cât și suferințele pe care le pot aduce. Vorbește despre importanța echilibrului și a înțelepciunii în gestionarea sentimentelor, sugerând că dragostea și dorul pot aduce împlinire dacă sunt trăite cu măsură.