Când era bunica fată
Nu era calea ferată,
Că umblai cu treanca-fleanca,
Nu azi cu ciuciuleanca,
Și-apoi, lele, fa!.
Ca s-ajungi pân’ la mândruța
Făceai drumul cu căruța
Și când ajungeai în sat
Mândra ți s-a măritat,
Și-apoi, lele, fa!.
Arz-o focul ulicioara
Pe unde-o mers Mărioara,
Las’ să fugă să iubească,
Ca să nu se-mbolnăvească,
Și-apoi, lele, fa!.
Săraci, cărările mele
Cum crește iarba pe ele,
Las’ să crească și-oi cosi-o
Și pe mândra mi-oi găsi-o,
Las’ să crească cât pălantul
Pe mândra n-o las la altul,
Și-apoi, lele, fa!
Sensul versurilor
Piesa evocă vremurile de demult, când viața era mai simplă și călătoriile mai lungi. Naratorul își amintește de timpul când bunica era tânără și de dificultățile întâmpinate în dragoste, într-o lume fără tehnologia modernă.