Marie din Runcu-Gorj,
Te iubesc de nu mai pot, de ești, Marie, frumoasă!
Te-ar vrea mama noră-n casă,
C-ai obraji rotunjori
Și glas de privighetori.
Ochii-s negri de cărbune,
Sunt cei mai frumoși din lume.
Când te văd trecând la Jiu,
Cu zăvelca prinsă-n brâu,
Cu flori roșii în cosiță
Și cu râuri pe altiță,
Stau în loc și te privesc
Și de dorut mă topesc
Și-mi mint inioara
Cum să fac să fii a mea.
Când te duci la horă-n sat,
Cu mijlocuțul legănat,
Și fete mari și bătrâne
Întorc ochii după tine.
Flăcăii când te privesc,
Mândruțele se-mbolnăvesc
Și zac, mândro, și zac greu,
Cum zac, Doamne, acuma eu.
Și-o să vin la voi în plai
Să te cer lui nea Mihai,
De te-o da sau nu te-o da,
Tu tot ai să fii a mea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dragostea profundă a naratorului pentru Marie, o fată frumoasă din Runcu-Gorj. El descrie frumusețea ei și impactul pe care îl are asupra sa și asupra celor din jur, culminând cu hotărârea de a o cere în căsătorie.