Zice lumea că-s buiacă,
Că beau vin de busuioacă,
Și că n-am bani de-o prescură
Și-l dau tot pe băutură,
Ce vrea lumea n-am idee,
Nu mi-o dat, nici n-o să-mi deie.
Strigătură
Sticla nu mi-o umple ei
Nici cu vin, nici cu ulei.
Floricea de iasomie,
Vreo trei lucruri îmi plac mie
Și nu mă feresc să zic
Că n-am de pierdut nimic:
Primul și cel mai de seamă
E să beau vin de la cramă.
Strigătură:
Și să-nvârt părul pe moațe
Și pe degete bărbații.
Bun îi vinul de butuc,
Dar păcat că nu-l mai duc,
Nu mai țin la băutură
Și mi-i milă de-a mea gură,
Dar nu vreau s-o țin uscată
Și-oi uda-o ziua toată.
Strigătură:
Nici cu apă, nici cu bragă,
Doar cu vin poamă fragă.
Poa’ să sece și fântâna
Că de-acuma mi-i tot una,
Și chiar de-o crăpa pământul
Eu și noaptea îmi ud gâtul,
Iar pân’ m-or băga în groapă
Nu mai pun gura pe apă.
Strigătură:
Dar și-atuncea când a fi
Tot cu vin roș’ m-or stropi,
Vinul din morți mă trezește
Și mă simt împărătește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o atitudine nonconformistă față de judecățile lumii, celebrând plăcerea de a bea vin și de a trăi viața după propriile reguli. Vinul este văzut ca o sursă de bucurie și revitalizare, depășind chiar și granița dintre viață și moarte.