Margareta Clipa – Una, Una și Iar Una!

Una, una și iar una,
Că nu vă duc cu minciuna,
Nici cu vorbe la-ntâmplare,
Hai la joc, că-i sărbătoare,
Și-oi cânta numai de șagă
Toată lumea să petreacă.
Strigătură:
Arde-o, arde-o, arde-o des,
Că din firea mea nu ies
Și nu-i cale de ales.
Două, două și iar două,
Că trei zile nu mai plouă
Și pământul s-o uscat,
Numai bun pentru jucat,
Că astăzi îi sărbătoare,
Joc cu cine-mi iese-n cale.
Strigătură:
Cânt și joc cu lumea toată
Că nu vreau vorbe să-mi scoată.
Patru, patru și iar patru,
Că la trei o zis tot satul
Și nu vreau să mă încurc
Ca s-o iau de la-nceput,
Lângă mine să jucați,
Cu toți să vă bucurați.
Strigătură:
C-așa joc ați mai văzut
Și de știu că v-o plăcut
L-oi cânta de-amu’ mai mult.
Șase, șase, zi-i din scurt,
Că peste cinci am trecut,
Că de-oi ține-o pân’ la zece
Nu știu ce s-a mai alege,
Și de-mi ține badea calea
Oi greși numărătoarea.
Strigătură:
Și de-a ține jocul mult
Trei zile-s de odihnit,
Dar azi lumea-i petrecută,
Numărați pân’ la o sută!

Sensul versurilor

Piesa este o invitație la dans și bucurie, specifică unei sărbători tradiționale. Versurile îndeamnă la petrecere și uitarea grijilor, celebrând momentul prezent și comunitatea.

Lasă un comentariu