Doamne, mult am blestemat
Toate crâșmele din sat,
Dar nimic nu s-o-ntâmplat,
Că bărbatul iară-i beat,
Pe-acasă de ieri n-o dat,
Parc-ar fi de însurat.
Strigătură:
Și tot trage la măsea,
Vorba-n seamă nu mi-o ia.
Văd pe una, pe cealaltă
Cum bărbatul își așteaptă
Cu zeamă și pâine coaptă,
Dar al meu în crâșmă stă,
Pân’ la miez de noapte bea
Și ia foc inima mea.
Strigătură:
Și l-am pus și s-o jurat,
De crâșmă nu s-o lăsat.
Uite, omul meu-i mut
Că și-aseară o băut,
Dar iute l-am pus la punct,
Cât eram de mânioasă
Am bătut cu pumnu-n masă
Și-am zis c-am să-l scot din casă.
Strigătură:
Să doarmă-n ocol la oi
Cu capul pe mușuroi.
Măi bărbate, nu-i a bună
Că te ții de băutură
Și grăiești fără măsură,
Tu cu crâșmele te ții,
Nu te lași, fir-ai să fii,
Și-afară m-așteaptă tri’.
Strigătură:
Poate trei, dar poate patru,
De-amu’ m-oi iubi cu altul
C-am văzut ce minte ai,
Tu mine nu prea stai,
Numai crâșma-n cap o ai.
Sensul versurilor
O femeie își exprimă frustrarea față de soțul ei alcoolic, care preferă crâșma în locul familiei. Ea amenință cu infidelitatea și cu alungarea lui din casă.