Tot am stat și m-am gândit
Cum îi bine de trăit,
Ori mai stau, ori mă mărit,
Să-i dau mamii ascultare
Să-l iau pe cel cu parale,
Cu vreo șapte, opt hectare,
Cum să-l las pe al meu pui,
Să mă dau urâtului
Pentru toat-averea lui?!
Tot am stat și m-am rugat
Să-mi găsesc și eu bărbat
Și frumos, și lăudat,
Să fie numai al meu
Nu la toate câte-l vreau,
Și să-l țină-n făgădău,
Să-l văd cu mine jucând
Nu la toate câte râd
Și călcâiele-i aprind.
Asta-i viața, n-ai ce-i face,
Frumosul la frumos trage
Dacă-l ai pe vino-ncoace,
Și de ai îndemânare
Nu-ți mai trebe’ nici mâncare
Și-ai uitat că n-ai parale,
Dar eu am gurița dulce
Și el banii mi-i aduce
Și la alta nu se duce.
Vină, bade, serile,
Nu-ți uita cărările
Și nici sărutările,
Eu de te-oi vedea venind
Și din gură fluierând
Ți-oi ține calea râzând,
Că bădița-i gură dulce
De la mine nu se duce
C-o guriță nu-mi ajunge,
Și de l-oi iubi cu drag
Și mai frumoasă mă fac
Și vreo cinci copii îi fac.
Sensul versurilor
Cântecul explorează dilema unei fete tinere care se confruntă cu alegeri în dragoste și căsătorie. Ea oscilează între a se căsători din dragoste sau pentru avere, reflectând asupra valorilor și dorințelor sale.