Frunzuliță verde-n vie,
Todirel cu pălărie
Are mândre, poate-o sută,
Și la toate gură multă,
Todirel cu păr bălai
Tot gânde’ c-a merge-n Rai
Că sărută și iubește,
Pe toate le mulțumește.
Vinde șaua, Todirel,
Și te fă însurățel,
Ia-ți căruță și fă-ți ham
Și fă-te om gospodar,
Că și calul ți-o slăbit
Tot pe poartă la iubit
Și-ndată, măi Toderuță,
N-a mai trage la căruță.
Todirel, de nu te-nsori
Ai să mori mai mult dator
C-o fost vara tare lungă,
Nu mai ai parale-n pungă,
Când bani la chimir aveai
Toate mândrele iubeai,
Când eram tânăr ca bradul
Dintr-un pas tu săreai gardul,
Dar amu’ îți trebe-un ceas
Numai pentru un pârleaz
Și te-mpiedici în susai,
Dar tot te vrei mare crai,
De iubit vorbă nu-ncape
C-or rămas în urmă toate.
Sensul versurilor
Cântecul descrie un personaj, Todirel, care în tinerețe era un crai iubit de multe femei, dar acum, îmbătrânind și pierzând din vigoare, este sfătuit să se însoare și să devină gospodar. Versurile reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii farmecului tinereții.