Merg și mă uit peste gard
La nevasta cu bărbat
Să văd fața ei de râde
Ori după basma se-ascunde,
Să văd de trăiește bine
Și nu-i singură ca mine,
Singură, fără pereche,
Dar cu flori după ureche.
Mă întreabă lumea-așa
De mi-i bine singurea,
Eu îi spun ca să priceapă:
Singură nu-s niciodată
Că am cântecul cu mine
Și-aista mă scoate-n lume,
Drumul meu nu-i îngrădit,
Nici de bărbat nu-i păzit.
Merg pe drum și guri mai rele
Mă opresc și mi-ar mai cere
Să le spun, să dau socoată
De ce eu nu-s măritată
Și mă-mbie să-mi găsească
Un bogat să mă iubească,
Lume, poartă-ți grija ție,
Nu-mi căta norocul mie
Că dintr-un deget de-oi pocni
Zece-n poartă s-or opri,
Eu dau dragostea pe viață,
Nu doar până dimineață.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă independența unei femei care alege să trăiască singură, sfidând convențiile sociale și găsindu-și împlinirea în propria libertate și în pasiunea pentru cântec. Ea refuză ideea că fericirea depinde de căsătorie sau de un partener bogat, preferând să-și trăiască viața după propriile reguli.