Și-ar mai bea Gheorghe-ar bea,
N-are bani de un’ să ia,
Când era punguța plină
Mândrele-l țineau de mână,
Dar amu’ punguța-i goală
Mândrele îl țin pe-afară.
Cât îs nopțile de lungi
La șapte mândre te duci,
Dar la mine cale n-ai
Nici să vii și nici să stai,
Nu știu la ce te gândești
Că mai bună nu găsești.
Până ieri mă drăgostea,
Azi mă vede cea mai rea,
Până ieri mă săruta,
Astăzi parcă m-ar certa,
Mă sărută și mă ia,
Fă-mă bună dacă-s rea.
Cât în pungă strălucește
Toată lumea te iubește,
Dacă-n pungă bate vântul
De la mândre să-ți iei gândul,
De la mândre sprâncenate
Uită-te la măritate,
Și de nu ți-i da pe seamă
Ți-a fi bună și-o vădană.
Sensul versurilor
Piesa descrie realitatea tristă a sărăciei și cum aceasta influențează relațiile interumane. Când banii dispar, dispare și interesul celor din jur, iar protagonistul reflectă asupra acestei condiționări.