Petre, din pricina ta
Nu pot bea, nu pot mânca,
Pe cerdac nu pot cânta,
Nici în casă nu pot sta,
Nici să torc și nici să țes
Și nici să mai năvădesc.
Toarce, furcă și tu fus,
Că Petrea-i la crâșmă-n sus,
Și-am să vă azvârl pe ladă
Că m-am săturat de treabă,
Ardă-te-ar focul de fus,
Că de Petre-acum mi-ai spus.
Cei ce fac rachiu de prune
Or avut și gânduri bune,
Dar să curgă și părău
Că mie nu-mi pare rău,
Numai să nu-mi pierd bărbatul
Că nu-l pot schimba cu altul.
Bărbatul care-i bărbat
Nu-i pică cușma din cap,
El se duce și mai vine
Și se-ntoarce tot la mine,
Pe la crâșmă de mai trece
Bea o țâră și petrece,
Dar în suflet am un cui
Pe fata crâșmarului.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă frustrarea unei femei al cărei soț, Petre, își petrece timpul la crâșmă. Ea oscilează între dorința de a-l schimba și acceptarea faptului că el se va întoarce mereu la ea, dar este măcinată de gelozia față de fata crâșmarului.