Supărată-s lume-n lume,
M-aș plânge și n-am la cine,
Doar la Bunul Dumnezeu,
Că știe sufletul meu,
Că-s uitată de copii
Și-s lăsat-a nimănui,
Că le-am dat tot ce-am avut
Și tot nu i-am mulțumit.
De când s-o-mpărțit pământul
Mai degrab-aștept mormântul
Să nu văd cum ei se bat
Pentr-o margine de hat,
Că-n loc să lucreze via
Ei își împart dușmănia,
Viață, ești fără dreptate,
Faci dușman frate pe frate.
Supărată-s și nu-mi trece,
N-am de ce bea apă rece,
Că niciun bine nu vine
Să se-apropie de mine,
Inima mea nu mai poate
De-amarâtă să mă poarte
Tot pe drumuri și cărări
Printre-atâtea supărări.
Of și-amar, lacrimi de mamă
Nu mai încap în naframă,
Că multe lacrimi risipește
O măicuță cât trăiește
Și de griji brăzdată-i fața
Pentru copii toată viața
Și pe-ascuns ofteaz-ușor,
De dorul copiilor,
Mă rog, Doamne, către Tine
Să-ndrepți copiii la bine,
Dă-le minte și puteri
Să nu se-ncreadă-n averi.
Sensul versurilor
O mamă își exprimă durerea și dezamăgirea față de copii, care s-au îndepărtat de valorile morale și se ceartă pentru avere. Ea se roagă pentru îndreptarea lor și își varsă amarul sufletesc.