Frunză verde, măr domnesc,
Mult mi-i drag unde trăiesc,
În sătucul de sub coastă
Și cânt doina bătrânească,
Eu cu doina mă îngân
Și cinstesc omul bătrân.
Că el când s-o ridicat
Nu erau atâtea-n sat,
Că erau drumuri glodoase,
Cărările lunecoase,
Case mici și întunecoase,
Opaicior pe horn în casă.
D-amu’ satu-i drag lăcaș,
Îi făcut parcă-i oraș,
Că străbunii ne lăsară
Dulce dragoste de țară,
Ne-o lăsat cu legământ
Să păzim acest pământ,
Să-l păzim și să-l muncim,
Viață bună să trăim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă pentru satul natal și valorile transmise de străbuni. Este un omagiu adus vieții simple de la țară și importanței păstrării tradițiilor și a pământului strămoșesc.