Cântă păsările-n tei,
Mi-e dor de părinții mei,
Și de dor plâng și suspin,
Doar cu poza lor m-alin,
Că nu-i zi de Sus lăsată
Să nu-i pomenesc o dată
C-au fost oameni buni și drepți,
Te rog, Doamne, ca să-i ierți!
Mi-e dor de părinții mei,
Nu știu cum să dau de ei,
Mi-aș da câțiva ani din viață
Să-i mai văd un ceas la față,
Să stăm și să povestim,
Și vremea-n loc s-o oprim,
Să le spun de traiul meu,
Că fără ei tare-i greu.
Aș urni munții din loc
Să-i mai strâng la piept cu foc,
Să le-ascult vorba duioasă,
Să stăm cu toții la masă,
Pe mama s-o văd țesând
Și pe tata-n deal cosind,
Mama să facă plăcinte
Și tata să ne alinte.
Au plecat, s-au dus părinții
Să stea sus în Cer cu Sfinții
Și-o rămas locul pustiu
Și-al meu suflet ars de viu,
Și plâng cu lacrimi fierbinți
Că mi-i greu fără părinți,
Dar eu tot nădăjduiesc
Că în Rai am să-i găsesc,
Și plâng cu lacrimi fierbinți
Că mi-i greu fără părinți,
Dar poate-a veni o zi
Când în Cer ne-om întâlni.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru părinții pierduți, amintirea vremurilor frumoase petrecute alături de ei și speranța unei reîntâlniri în viața de apoi. Cântărețul își exprimă durerea și sentimentul de gol lăsat de absența lor, dar și credința că îi va revedea în Rai.
