Măi bădiță și măi bade,
Spune-mi drept și cum se cade,
De ți-i gândul la-nsurat
Nu-mi ține drumul legat
Și nu-ți pierde nopțile
Descuindu-mi porțile.
De-ai știi, bade, ce știu eu
N-ai mai duce dorul meu,
Poa’ să plouă și să ningă
Nu-ți dau drumul nici în tindă,
Nici în tindă, nici în prag,
M-ai lăsat că mi-ai fost drag.
Că nădejdea de la tine
Îi ca gheața de subțire,
Când o calci ea nu te ține
Să-ți iei gândul de la mine,
C-așa-i vremea, trece, trece
Și dragostea se petrece,
Vremea se duce și vine,
Dragostea de om rămâne.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o despărțire inevitabilă, unde femeia îi refuză bărbatului orice șansă de împăcare. Ea îi amintește că speranțele puse în el sunt fragile și că timpul și dragostea sunt trecătoare, dar amintirea dragostei rămâne.